Ierusalim, pe urmele lui Isus.

Motivele pentru care am vizitat Israel sunt multe, cu siguranță filmul “Isus din Nazaret”, la care ne-am uitat ani la rând încă din copilarie a fost prima sursă de informație și oarecum a stârnit o primă curiozitate. Cum este acolo? Ce trăiri experimentează oameni care ajung la locurile sfinte? și considerând că fiecare creștin ar trebuie să viziteze măcar o dată în viață aceste locuri, am vizitat Israel în luna Septembrie a anului 2018, plecarea a fost chiar de ziua mea (Bogdan) și acolo am sărbatorit ziua de naștere a Mirabelei, putem spune că un cadou mai frumos nu ne puteam oferi. Am zburat de la Londra dimineața devreme cu Wizz Air, cu schimb la București, iar în jurul orei 9 am aterizat pe aeroportul Ben Gurion, care se află la 45 de kilometri de Ierusalim și 25 km de Tel Aviv.

Excursia a durat o săptămână, în Ierusalim am stat trei zile în care am vizitat cele trei locuri Sfinte: Biserica Învierii, Zidul Plângerii și Domul Stânci. A treia zi am dedicat-o Palestinei. În a patra zi am vizitat orașul Haifa, iar în ultimele 3 zile ne-am relaxat la mare în orașul Tel Aviv. În orgnizarea excursiei am citit mai multe articole care menționau faptul că dacă am călătorit intr-o țară musulmană înainte, s-ar putea să avem probleme la intrarea în Israel, în sensul că o să trecem printr-un control de securitate mai complicat sau că o să trebuiască să susținem un interviu. Noi am fost în Maroc și E.A.U și eram oarecum îngrijorați de acest aspect dar până la urmă, în cazul nostru cu viza de Maroc și E.A.U. nu au avut nici o problemă. Viza turistică B2 am primit-o la intrarea în țară nu pe pașaport, ci ne-au dat un cartonaș numerotat pe o scara de la 1 la 6, aceste numere reprezentă gradul de risc, 6 fiind gradul cel mai mare de amenințare.

Ca să ajungem la destinație am luat autobuzul numarul 485 care face legătura între Aeroportul Ben Gurion și Ierusalim la fiecare oră, costul unui bilet pe sens de persoană a fost de 4 euro iar călătoria a durat aproximativ 1 oră. De la stația de autobuz din Ierusalim pâna la hostel am mai mers circa 30 de minute pe jos. Am citit înainte de plecare un articol din care am aflat că aplicația Google Maps Offline funcționează foarte bine în Ierusalim, așa că am descărcat-o și am fost foarte mulțumiți. În drumul nostru până la hostel am trecut printr-o zonă în mare parte locuită de evrei ultra-ortodocși, iar acest fapt pentru noi a fost o experiență înteresantă, nu pentru că nu am mai văzut evrei ultra-ortodocsi ci pentru că niciodată nu am mai văzut atâți de mulți la un loc. Bărbați purtau un fel de redingotă aveau capul acoperit cu un shtreimel voluminos sau nelipsitul payot iar părul lăsat să crească în buclele lungi în fața urechilor. Femeile purtau rochi lungi până la jumătatea gambei, încălțăminte fară toc și capul acoperit. Toți erau în grabă și păreau destul de serioși cu excepția copiilor nu am întâlnit nici unul care să zâmbească.                    

Ne-am cazat la New Palm Hostel datorită poziției strategice, chiar lângă Poarta Damascului iar pentru 3 nopți am plătit 120 euro, prețul a fost bun în comparație cu alte unități de cazare din zonă. Domnul de la recepție era foarte simpatic și știa binișor limba română de la el am aflat că negrul pentru evrei ultra-ortodocși reprezintă absența și interesul redus pentru culoare și alte modele dictate, iar prin aceast curent de gândire se urmărește menținerea atenției fixată pe priorități.

Camera era spațioasă și foarte curată ferestrele nu atât de mari dar vederea era frumoasă.

Ne-a plăcut foarte mult terasa cu vederea aspra orașului unde în fiecare dimineață serveam micul dejun iar seara ne răcoream la o bere sau un pahar de vin.

După ce ne-am cazat am băut o cafea la terasa hostelului și ne-am îndreptat spre Poarta Damascului. Construită între ani 1535 și 1538 din ordinul sultanului otoman Soliman Magnificul, pe locul unei porți  romane cu trei arcuri care la rândul ei se crede că a fost construită pe rămășițele unei porți care datează din perioada celui de al doilea templu. Intrarea este masivă și flancată de doua turnuri imponente iar crenelațiile triunghiulare parcă  îi conferă aspectul unei coroane. Au fost englezi care în timpul ocupației Palestinei au denumit-o așa deoarece este orientată spre nord, spre Nablus și Damasc. Dintre toate porțile Orașului Vechi, aceasta ne-a plăcut cel mai mult și până în prezent putem spune că este unul dintre cele mai frumose exemple de arhitectură otomană pe care l-am văzut.

Poarta Damascului este un loc destul de aglomerat deoarece se află la marginea bazarului arab din orașul vechi, localnici pe grabă, vânzători gălăgioși și foarte mulți turiști, chiar am avut senzația că aici timpul nu  stă în loc.

Trecuți de poartă am început incursiunea în cartierul musulman care pentru noi a reprezentat un amestec de culori și parfumuri orientale de care ne-a fost atât de dor, am rătăcit pe aleile foarte aglomerate, bucurându-ne de tarabele pline cu de toate, am făcut poze, am cumpărat câte ceva pentru cei de acasă și am interacționat cu vânzători arabi care erau foarte gălagioși dar amabili și gata să negocieze orice. Toate acestea ne-au amintit de medina țărilor arabe pe care le-am vizitat anterior.

Deoarece o mare parte din Drumul Crucii care reprezinta o narațiune a ultimelor ore din viața pământească a lui Isus, se află în cartierul musulman nu a fost greu să descoperim opririle care sunt marcate cu numere romane. Stația numărul III am descoperit-o prima, tradiția ne spune că marchează locul în care Isus a căzut prima dată sub povara crucii.

Apoi am descoperit stația numărul V, tradiția ne spune că Isus, sub povara crucii, s-a sprijinit de zid, iar urma palmei lui s-a imprimat în piatră, tot aici Simon din Cirene îl ajută să poarte crucea.

Ajunși la intrarea la Zidul Plângeri un grup de soldați aflați în pază ne-au sfătuit să ne întoarcem a doua zi dimineața deoarece era Vineri seara iar evreii se pregăteau pentru sărbătorirea Sabatului iar intrarea era închisă. Așa că ne-am îndreptat spre cel mai important obiectiv de pe lista noastră Biserica Învierii.

Biserica Învierii reprezintă cel mai Sfânt loc pentru creștinii din întreaga lume, deoarece nu moartea ci învierea este temelia. Istoria bisericii începe cu Împăratul Constantin cel Mare (după unii arheologi de origine romană iar după alții de origine dacă) care în anul 312 d.Hr., înaintea bătaliei decisive contra împăratului Maxentiu de la Podul Milvius, lângă Roma a avut viziunea unei cruci pe cer si apariția textului „In Hoc Signo”, tradus,  „prin acest semn vei învinge”, dând ascultare viziunii a ordonat ca semnul Sfintei Cruci să fie pus pe scuturile și steagurile soldaților, ieșind astfel biruitor. Această victorie a condus la semnarea Edictului de la Milano care a garantat libertatea religioasă pentru toți creștinii și a fost motivul principal al călatoriei împărătesei Elena, mama sa, la Ierusalim unde a descoperit Sfânta Cruce și locul in care Isus a fost îngropat și a înviat. Pentru a proteja și permanentiza în memoria credincioşilor creştini aceste Sfinte locuri care reprezintă ultimele momente din viaţa lui Isus. La ordinul împăratului Constantin a fost construit un măreț ansamblu care a fost sfințit în prezența sa și a reprezentanților clerului din diferite țări pe 13 Septembrie 335 d.Hr., Ansamblul a rămas neschimbat până la cucerirea Ierusalimului în anul 614 de regele persan Chosroes al II-lea care conform izvoarelor istorice a luat Sfânta Cruce ca trofeu de război și a afectat destul de serios întregul ansamblu care a fost restaurat la scurt timp, întocmai ca cel dinainte de un vrednic egumen al Sfântului Mormânt cu numele Modest. În anul 1009, califul Al-Hakim, învrăjbit de zvonuri și calomnii împotriva creștinilor, încălcând acordurile încheiate anterior între patriarhul Sofronie și Califul Omar, a autorizat masacrul populației creștine din Ierusalim și distrugerea edificiilor creștine din oraș și din împrejurimi. Ca urmare a acestor acțiuni, ansamblul Constantinean a fost pierdut pentru totdeauna. A fost împăratul Constantin IX Monomachus care a reconstruit o biserică în locul ansamblului Constantinean iar în secolul al XII-lea cruciații au efectuat o reconstrucție generală a bisericii. De atunci, au fost necesare reparații, restaurări și remodelări frecvente. Eu (Bogdan), totuși mă întreb ? De ce Arcul de Triumf al Împaratului Constantin cel Mare de la Roma este atât de frumos împodobit cu statui de daci?

Când am intrat în biserică era slujbă și mulți pelerini în jurul Pietrei Ungerii, toți așteptau să se închine, după slujba care nu a durat mult ne-am pus în rănd ca să ne îchinăm. Conform tradiției pe Piatra Ungerii Isus a fost uns cu miresme și înfăşurat în giulgiu, după ce a fost coborât de pe cruce. Apropo de giulgiu, știați că, Catedrala din Torino, Italia, adăpostește un giulgiu pe care este vizibilă imaginea unui om care poartă semne interpretate ca datorate maltratării și torturii compatibile cu cele descrise în pasiunea lui Isus. De-a lungul timpului giulgiul a generat  numeroase dezbateri. Unii credincioși creștini consideră că giulgiu este original iar alții consideră că este vorba despre un artefact, este important de menționat că neîncrederea în autenticitatea giulgiului nu se opune dogmei sau cultului creștin. Noi am avut ocazia să vizităm catedrala din Torino, și curând vom publica un articol despe aceasta. Dar să revenim la Piatra Ungerii, o parte din această piatră a fost dusă în Efes și de acolo în Constantinopol, iar împăratul Manuel I Comneanul a așezat-o în Mănăstirea Pantocrator, aproape de monumentul său funerar. Iar cealaltă parte, sau ce a mai rămas din ea a fost acoperită de o lespede dreptunghiulară de piatră de culoare roşiatică pentru a o proteja de intenția pelerinilor care obișnuiau să smulgă părți din ea, păstrându-le ca talismane sau suveniruri.

Când ne-a venit rândul am atins și noi piatra care mirosea plăcut a mir și tămâie, am spus o rugăciune și apoi timp de câteva minute am încercat să ne imaginăm momentul în care Isus a fost dat jos de pe cruce.

În anul 1993, prin grija Patriarhiei Ortodoxe grecești, zidul care coincide cu latura de sud a fost împodobit cu un mozaic ce înfățișează Pogorârea de pe Cruce, Ungerea pentru îngropare și Punerea în mormânt a lui Isus.

 Nu departe de Piatra Ungeri se află piatra Muntelui Golgota care a fost zidită într-un frumos paraclis cu două altare.

În dreapta se află primul altar și marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de haine și pironit în cuie pe lemnul crucii.

În centru se alfă locul în care crucea a fost ridicată, deasupra căruia se află Sfânta Masă a altarului. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremurul care conform tradiției a avut loc exact după moartea lui Isus.

Când am ajuns în fața altarului, ne-am închinat, am atins stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe Drumul Crucii, care a fost donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Pe partea laterală a stânci am observat o culoare roșiatică, conform tradiției culoarea reprezintă sângele lui Isus care s-a scurs pe piatra Golgotei. Știați că o tradiție larg răspândită între creștini identifică Golgota ca fiind și locul în care a fost înmormântat Adam. Se crede ca Sem și Melchisedec au mers în locul în care s-a oprit arca lui Noe si au luat trupul lui Adam, care se afla în aceasta. Apoi îngerii i-au condus spre Golgota, loc aflat in centrul Pământului și descris ca fiind asemănător unui craniu.

Coborând scările de la Piatra Muntelui Golgotei ne-am îndreptat spre Sfântul Mormânt peste care a fost construită o biserică sub forma dreptunghiulară.

Ne-am așezat la rând care era destul de mare.

Sfântul Mormânt este alcătuit din două încăperi prima poartă numele de Capela Îngerului, deoarece conform tradiției de aici s-a arătat fecioarei Maria îngerul dându-i vestea Învierii lui Isus.

În centrul acesteia am observat un prestol peste care era aşezată o piatra sub formă pătrată, această piatră este protejată de un geam și este tot ce a mai rămas din stânca care a fost așezată la intrarea în mormântul lui Isus.

În dreapta şi în stânga, în pereţi, am observat două nişe circulare care comunică cu exteriorul. Prin acestea, în Sâmbăta Mare, Patriarhul Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu Sfânta Lumină, pentru a o împărţii mulţimii credincioşilor care participă la slujbă și trimite în țări din întreaga lume. Am intrat apoi în ce-a de a doua încăpere a Sfântului Mormânt, unde în partea dreaptă se afla o lespede din marmură albă care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul lui Isus.

Cuprinși de emoția acelor clipe și liniștea unor momente doar pentru noi am îngenunchiat și am rostit o rugăciune și am mai fi spus încă una, am mai fi rămas doar un pic mai mult dar din păcate timpul alocat se terminase iar un călugăr ortodox care supraveghea cu sfințenie închinarea credincioşilor  ne-a  anunțat că a venit timpul să ieșim pentru a se evita îmbulzeala.

Am vizitat apoi Capela Ortodoxă Siriană care se află, pe latura vestică a zidurilor Rotundei Sfântului Mormânt, deoarece conform unei tradiți creștine mai puțin acceptată, reprezintă locul original unde Isus a fost îngropat. Ne-ar fi plăcut să fim acolo Duminica când se celebrează liturghia în limba siriacă o limbă strâns legată de aramaică, vechea limbă vorbită de Iisus.

După ce am vizitat Capela Ortodoxă Siriacă am coborât la subsol în peștera unde împărăteasa Elena a găsit crucea pe care Isus a fost răstignit.

La ieșire am observat coloanele de marmura albă din stânga fisurate în partea de jos.

Tradiția ne spune că în Sâmbăta Mare a anului 1579 un grup de soldaţi turci au interzis intrarea creștinilor înăuntru pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini. Mulţimea credincioşilor a aşteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar şi după apusul soarelui. Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a uşii bisericii, lângă o coloană și deodată coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor. În câteva minute sfânta flacără s-a întins la toţi cei care se aflau în curtea bisericii. Uimiţi, păzitorii turci au deschis atunci uşile bisericii şi Patriarhul împreună cu mulţimea ortodocşilor s-au îndreptat spre Sfântul Mormânt. Evenimentele acelei zile sunt descrise în  aşa-numitele Proschinitare ale Ierusalimului, care sunt nişte îndrumătoare pentru închinătorii Sfintelor Locuri.

Înainte de a ne duce la hostel am mai stat puțin pe treptele din fața biserici, am admirat arhitectura, am discutat puțin despre bogata sa istorie și am decis ca urmștoarea seara să ne întoarcem. După care ne-am îndreptat spre hostel deoarece s-a făcut târziu iar urmatoarea zi era una plină, ne amintim cu drag că era o seară cu lună plină și odată trecuți de Poarta Damascului am fost plăcut impresionați de vederea cu luna care parcă era un felinar uitat de timp. Am mai stat și acolo puțin bucurându-ne de vedere și de activitatea din zonă, copii care alergau și adulți care povesteau strânși în grupuri mari sau mici, Ne-a plăcut mult atmosfera deoarece ne-a adus aminte de nopțile din copilărie petrecute la șezătorile de la țară.

A doua zi ne-am trezit dimineața devreme, am servit micul dejun pe terasa hostelului și ne-am îndreptat spre Dealul Moria cel mai sacru loc al iudaismului și al 3-lea cel mai sfânt loc pentru musulmai după Mecca ce găzduiește Kaaba și Medina orașul în care a fost îngropat Mohamed, ambele în Arabia Saudită. La baza Dealul Moria am vizitat Zidul Plângerii. A fost Irod cel Mare, considerat de stiința modernă un pshiopat (cu toți știm episodul cu nașterea lui Isus) dar și un mare constructor, care a initiat o imensa lucrare de extindere platformei dealului Moria, rezultând astfel un imens platou. Cele patru ziduri construite in jurul esplanadei, aveau menirea de a susține ansamblul edificiului desupra căreia a fost construit cel de al doilea templu care adăpostea Chivotul legii și Sfânta Sfintelor. Practic Zidul Plângeri este  singura rămășită a celui de al doilea templu, distrus de romani în anul 70 d.Hr și niciodată reconstruit. La controlulul de securitate un soldat israelian ne-a intrebat de unde suntem, i-am răspuns că venim din România el a zâmbit și ne-a spus ca Zidul Plângerii este considerat ca fiind unicul zid din lume  al cărui scop nu este de a despărți un popor ci mai degrabă de a uni. Scurta discuție avută a fost foarte înteresantă, ne-a plăcut mult felul în care gândea, putem spune că ne-a ajutat să înțelegem istoria zidului și dintr-o altă perspectivă.

Zidul este împărțit in două, în partea dreaptă sunt femeile iar în stânga bărbații așa că după ce am făcut câteva poze ne-am despărțit cu scopul de a ne apropia de zid și spune o rugăciune.

Crăpăturile din zid erau pur și simplu pline cu bilețele, iar la acest fapt contribuie din plin și evrei din întreaga lume care trimit rugăciuni on line iar persoanele angajate în acest proces le listează și le aduc la zid, contra cost, bineînțeles. Tradiția spune că rugăciunile puse la zid se împlinesc mult mai repede. Odată la câteva luni bilețelele sunt luate și arse pe Muntele Măslinilor.

Am fost norocoși să fim acolo Sâmbăta dimineața când evrei sărbatoresc Sabatul, era plin de lume toți îmbrăcați tradițional unii se rugau și scriau rugăciuni pe bilețele de hârtie pe care le puneau în crăpăturile zidului alții rămâneau în tăcere alții cu gura căscată de sfințenia locului cum eram noi, iar alții își odihneau fruntea gânditoare pe pietrele uzate de timp, trăirea avută acolo este greu de descris in cuvinte.

Ajunși la intrare am făcut controlul de securitate după care ne-au dat niște haine deoarece îmbrăcămintea noastră nu era adecvată. Primul sentiment pe care l-am experimentat a fost o liniște profundă de parcă nu ne aflam într-un oraș ci mai degrabă la munte. În față, nu la mare distanță ni se arăta maestos Domul Stâncii.

Domul Stâncii adăpostește stânca unde conform tradiției Avram s-a pregătit să ofere jertfă, lui Dumnezeu pe unicul său fiu Isaac, dovedindu-și astfel credința, în ultimul moment Dumnezeu l-a oprit oferindu-i ca alternativă un miel și locul de unde în anul 621 d.Hr  Profetul Mohamed alături de îngerul Jibril, a urcat într-o lungă călătorie de-o noapte către Rai, acolo i-a întâlnit profeți Abraham și Moise care i-au oferit rugăciunile islamice.

Domul Stâncii a fost construit sub conducerea lui Abd al-Malik, la sfârșitul secolului al VII-lea d.Hr. Este un exemplu perfect de interacțiune islamică cu tradițiile artistice și arhitecturale bizantine. În general arhitectura domului urmează modelul bizantin al bisericilor și martirilor (structuri concepute pentru a adăposti relicve) iar mozaicurile care îi decorează interiorul (din păcate nu le-am putut vedea) se bazează pe tehnicile și estetica mozaicului bizantin în executarea motivelor vegetale (combinându-le în același timp cu elemente iconografice sasaniene). Nu este de mirare că este cel mai fotografiat obiectiv turistic din Israel.

Din păcate non-musulmanilor nu le este permis să intre iar evreilor din câte am înțeles de la un domn din America care ne-a rugat să-i facem o poză cu Domul Stâncii, le este interzis să urce pe dealul Moria din cauza unei legi create de ei, care se referă la faptul că sunt impuri și vor putea urca doar atunci când conform tradiției vor gasi o vacă complet roșie care va fi arsă iar cenușa va fi amestecată cu apă, iar cei care vor atinge acea apă vor fi purificați. După conversația avută cu domnul de mai sus ne-am așezat pe niște trepte și parcă nu voiam să plecăm, am admirat neîncetat superba arhitectură a Domului Stâncii și activitatea din zonă, voiam să stăm mai mult dar din păcate timpul nu era în favoarea noastră așa că ne-am îndreptat către următorul obiectiv.

Laturile de vest și de nord ale terasei dealului Moria sunt înconjurate de clădiri, în principal școli coranice și alte corpuri religioase din perioada mamelucă.

Următorul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Grădină Ghetsimani, locul de rugăciune și liniște cel mai iubit de Isus, locul unde a fost trădat și unde și-a petrecut ultimele ore de viață înainte de a fi arestat.

În 1982, o echipă de specialiști de la Universitatea din California, în urma unor teste de datare cu radiocarbon pe rădăcină a mai mulțor măslini au confirmat că o parte din lemnul rădacini ar putea avea o vechime de circa 2300 de ani. Nu putem spune ca avem multă experiență in pomicultură dar în grădină am întâlnit un călugăr român care ne-a explicat că atunci când un măslin este tăiat, lăstarii vor reveni din rădăcini pentru a crea un copac nou.

Deoarece, Biserica Națiunilor cunoscută și ca Biserica Agoniei se află în Grădină Ghetsimani, a fost și următorul nostru obiectiv. Se numește Biserica Națiunilor deoarece la construcția ei au contribuit 12 țări: Argentina, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, Anglia, Franța, Germania, Italia, Mexic, Spania și Statele Unite ale Americii și Biserica Agoniei deoarece Isus a îgenunchiat și în angoasa lui transpirația s-a transformat în picături mari de sânge ce au căzut pe pământ. Ne-a plăcut arhitectura care îmbină fațada unei bazilice tipic romane cu un acoperiș cu 12 cupole mici care sugerează un caracter estic.

În biserică am perceput o atmosferă de reverență întristată. Iar acest fapt se datorează Arhitectului, Antonio Barluzzi, care a evocat noaptea Agoniei lăsând interiorul în semi-întuneric, ușurat doar de lumina naturală scăzută și filtrată prin ferestrele acoperite cu vitralii albastru violet.

Albastrul sumbru al unui cer de noapte împânzit de stele este recreat în cupolele din tavan iar stelele sunt înconjurate de crengi de măslin care ne amintesc de grădina Getsemani.

Înaintând în biserică am ajuns la altar, în fața căruia înconjurată în întregime de o coroana din fier forjat (donat de Australia) se află conform tradiției Stânca Agoniei pe care care Iisus s-a rugat.

Există câte un mozaic în fiecare dintre cele trei abside donat de Ungaria, Irlanda și Polonia. De la stânga la dreapta, reprezintând Sărutul lui Iuda, Isus în agonie fiind consolat de un înger și Arestarea lui Iisus.

Pe fațada bisericii deasupra portalului se află un mozaic foarte fotografiat.

În centru. Isus este descris ca mijlocitor între Dumnezeu și omenire, în numele căruia își dă chiar inima, pe care un înger este arătat că o primește în mâinile sale, în stânga lui Isus, un grup de oameni umili, în lacrimi îl privesc cu încredere, iar în dreapta un grup de înțelepți recunoscând neajunsurile puterii și învățării lor.

De la biserica Agoniei ne-am îndreptat spre vârful dealului Măslinilor care are multă semnificație biblică. Este locul în care Isus a petrecut mult timp cu discipolii săi, a stat în timp ce plângea asupra Ierusalimului și de unde s-a înălțat la cer, iar nu departe se află Valea Chedron locul conform unei vechi tradiți va avea loc judecata de apoi. Ca să ajungem în vârf noi am ales varianta pe jos, ne-a luat circa 45 de minute.

Prima oprire am facut-o la cel mai vechi cimitir evreiesc din lume încă în folosință.

După ce am vizitat cimitirul am continuat drumul spre vârful dealului Măslinilor. Vederea de sus este pur și simplu superbă și merită tot efortul.

Este cea mai veche poartă din Zidurile Orașului vechi, conform tradiției Isus a intrat prin această poartă în Duminica Floriilor, pentru musulmani este cunoscută ca Poarta Vieții Veșnice iar pentru evreii reprezintă poarta prin care Mesia va intra în Ierusalim. Poarta a fost zidită în exterior în anul 1541 de către Sultanul Otoman Soliman Magnificul iar în fața porți se află un cimitir musulman, creștini și evrei spun că locul cimitirului a fost ales cu multă înțelepciune de către musulmani deoarece tradiția spune că atunci când Mesia se va întoarce nu va putea intra prin poartă și dacă totuși va trece primi treziți vor fi musulmani.

Cu speranța că o să ne mai întoarcem la Ierusalim și că o să prindem un apus de soare de pe Dealul Măslinilor ne-am îndreptat spre următorul obiectiv, Mormântul Maicii domnului, peste care a fost zidită o frumoasă biserică semi-îngropata, în forma de cruce. Potrivit tradiției Maica Domnului a fost înmormantata aici doar pentru scurt timp, deoarece a fost înaltată cu trupul la cer, prin puterea lui Isus.

După ce am intrat printr-un frumos portal construit în secolul al XII-lea, am fost învăluiți de un miros plăcut de tămâie și mir, ca să ajungem  la mormânt am coborât o serie de trepte din lespezi de piatră. Impresionați fiind de numeroasele candele atârnate de tavan și de-o parte și de alta care au fost dăruite de biserici din toată lumea iar cea mai mare candelă care arde la Mormântul Maicii Domnului a fost dăruită de Patriarhia Română.

Ajunși la Sfântul Mormânt ne-am închinat și am rostit o rugaciune, eram foarte bucuroși că am reușit să vizitam și acest Sfânt lăcaș.

Aici am întâlnit o măicuță din România care vindea suveniruri sfințite, ne-a plăcut foarte mult de ea deoarece calcula atât de rapede, nici cu un calculator nu am fi reușit să ținem pasul cu ea, ne-a spus că suntem norocoși deoarece Maica Domnului este considerată apărătoarea tuturor românilor iar pe cealaltă parte România este considerată Gradina Maici Domnului, cele auzite, pe mine (Bogdan) m-au dus cu gândul la perioada când trăiam la Milano, pe atunci urmaream o emisiune, “Citta misteriose” iar documentarul despre Catedrala din Ascerenza, unde zace acoperită de praf o pagină din istoria noastră, l-am găsit extraordinar de înteresant  dacă înțelegeți limba italiană click aici https://www.youtube.com/watch?v=Feym8BRtcvw iar pentru cei ce nu înțeleg limba italiană, o să scriu curând un articol. Pe scurt este vorba despre mormântul lui Vlad Țepeș sau al fiicei sale Maria. Prezentatorul emisiuni descrie în detaliu o pictură murală în care magii au adus daruri lui Isus, îmbrăcămintea lor este tipică Valahiei, Maica Domnului purta la gât un medalion de aur în formă de stea cu un rubin în centru, conform arheologilor Italieni anul în care Vlad Țepeș a devenit domnitor al Țări Românești coincide cu anul în care Cometa Halley se afla în trecere iar rubinul pe care îl vedem la căciula lui reprezintă cometa și pana reprezintă urma cometei, misterul se intensifică deoarece arheologi italiani au identificat rubinul de la gâtul Maici Domnului are aceeiași formă sau poate fi același cu cel de pe căciula lui Vlad Țepeș. Pentru mine (Bogdan) această scurtă istorie este ca o ecuație, în care Magi a căror îmbrăcăminte face referire la zona Valahiei, Maica Domnului și Vlad Țepeș cu al lor rubin, Cometa Halley și Papa Ioan Paul al II-lea cu a sa afirmație România Grădina Maici Domnului sunt necunoscutele care trebuie numaidecât aflate.

Bucuroși de cele vazute și experiența trăită ne-am îndreptat spre Poarta Leilor.

Trecuți de poartă prima oprire am facut-o la stația numărul I de pe Drumul Crucii unde în prezent se află școala Al-Omariya, din păcate nu am reușit să intrăm în curte deoarece programul de vizită acordat pelerinilor s-a terminat. În primul secol aici se afla Turnul Antonia, care adăpostea garnizoana romană ce controla orașul iar acest loc a fost  identificat cu Pretoriul unde judecata lui Iisus a avut loc înaintea guvernatorului Pontius Pilat. Foarte aproape de școala Al-Omariya se află stația II de pe Drumul Crucii, în Capela Flagelației, acesta a fost locul în care Isus și-a luat crucea după ce a fost condamnat, ne-au plăcut vitraliile din spatele altarului și de ambele părți ale sanctuarului iar pe tavanul de deasupra altarului, un mozaic pe un fundal auriu înfățișează coroana de spini străpunsă de stele. Din păcate mai mult de 2 poze nu am reușit să facem deoarece era slujbă iar fotografiatul în timpul slujbei este interzis.

După ce am vizitat Capela Flagelației ne-am îndreptat spre Închisoarea lui Isus.

În Ierusalim există  5 locați diferite care pretind a fi locul în care Isus a fost închis, depinde pe cine întrebi. Închisoarea pe care noi am vizitat-o se află de-a lungul Drumului Crucii  între stațiile 2 și 3, într-o peșteră destul de mare, rece și cu mai multe încăperi la subsolul Sfintei Mănăstiri din Pretoriu.

După ce am rostit o rugăciune, am încercat să ne imaginăm cum arăta acest loc acum 2000 de ani întunecat, rece și plin de fum de la torțile soldaților.

După ce am vizitat închisoarea ne-am răcorit la un suc de rodii, în drumul nostru spre stația numărul VII de pe Drumul Crucii și Turnul lui David.

Tradiția spune că o femeie, pe nume Veronica, și-a făcut drum printre mulțime; purtând o ină albă împăturită, cu care a șters cu evlavie fața lui Iisus care s-a împrimat pe cele trei părți ale inei.

Conform tradiției ina cu care Veronica a șters fața lui Isus încă există și astăzi și se află  în sanctuarul Sfintei Fețe în biserica din Manoppello Abruzzo, Italia, iar Papa emerit Benedict al XVI-lea a fost primul Pontif care a vizitat sanctuarul.

Turnul lui David, este o fortificație defensivă, construită pe cel mai înalt punct de pe dealul de sud-vest, a fost extinsă de-a lungul a mii de ani de către primii regi ai Israelului, romani, cruciați, musulmani și turci. În mod ironic, nu are nimic de-a face cu regele David dar își trage numele de la creștini bizantini inspirați probabil de expresia „Turnul lui David” din Cântarea Cântărilor.

După ce ne-am bucurat enorm de panorama cu orașul vechi și nou din Turnul lui David ne-am întors la Biserica Învierii. De obicei în excursiile noastre, nu vizităm un obiectiv de două ori, dar încărcătura spirituală a locului, sentimentul de liniște și bucurie pe care nu l-am mai trăit la nici un lacaș de cult vizitat anterior au fost motivele principale.

Intrarea în biserică se face printr-o singură ușă din transeptul de sud. Iar pentru a păstra pacea între diferitele comunități creștine cheia a fost custodită de familia musulmană Joudeh Al Ghudaya încă din anul 1182. În secolul al XVIII-lea, autoritățile otomane au însărcinat familia Nusayba să ajute familia Joudeh în sarcina lor. Astăzi, familia Nusayba îndeplinește sarcina de a deschide și închide ușa zilnic. În 20 iunie 1999, toate confesiunile creștine care împărtășeau controlul asupra bisericii au convenit asupra deciziei de a face o nouă ușă despre care în prezent încă nu se stie nimic.

Din păcate a doua vizită la Sfântul Mormânt a însemnat și sfârșitul excursiei în Ierusalim, ar mai fi multe de vizitat, precum: Tunelurile Zidurilor de Vest, Muzeul Holocaustului Yad Vashem, Piața Mahane Yehuda, Mănăstirea Crucii etc. Dar depinde de prioritățile și timpul fiecaruia, pentru noi trei zile pline ar fi fost de ajuns să vizităm cam tot. Sentimentul de liniște și bucurie trăit la cele trei locuri Sfinte, în special la Biserica Învieri seste greu de descris în cuvinte, dar putem spune că o mai bună pregătire din punct de vedere spiritual nu ar strica. Cât despre costuri, putem spune că Ierusalim este un oraș scum: În medie cazarea la un hotel de 3* depășește 100 euro/noapte, o masă decentă pentru două persoane în jur de 40 euro, iar un freș de portocale între 2,5 – 5,00 euro.